Magia Poveștilor, spectacol al Școlii Primare CONIL

Magia povestilor CONIL
2 votes

Magia Poveștilor este un spectacol în care dăruim și primim deopotrivă, un spectacol eveniment în care fiecare copil cu dizabilități din cadrul Școlii Primare CONIL va avea lumea la picioare, în pielea celor mai faimoase și îndrăgite personaje.

Momente emoționante, pline de farmec și sensibilitate vor fi oferite de talenții noștri artiști tuturor celor prezenți, prietenilor, părinților și bunicilor, dar mai ales lui Moș Crăciun!

Sala de Festivități a Colegiului Național Matei Basarab va fi gazda unui extraordinar spectacol susținut de cei 40 de copii cu dizabilități ai Școlii Primare CONIL. Este un spectacol pregătit cu multă dăruire de elevii școlii CONIL care vor să demonstreze tuturor celor prezenți faptul că, dincolo de orice dizabilitate, există o abilitate ce trebuie descoperită, încurajată și promovată.

Asociația CONIL militează de peste un deceniu pentru respectarea dreptului la educație și  integrare a copiilor cu cerințe educaționale speciale precum și pentru promovarea adevăratelor talente.

Intrarea publicului în sală este liberă.

Vă așteptăm cu mic cu mare pe 16 decembrie 2017, ora 14:30 în Sala de Festivități a Colegiului Național Matei Basarab pentru un emoționant spectacol!

Comentarii

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress