Natura, condimentele și mâncarea bună

condimente
1 vote

Mâncarea bună, natura și condimentele merg mână în mână când vine vorba despre savoare și atmosferă relaxantă. Iar dacă adaugi și compania agreabilă a celor dragi, puțină muzică bună și joaca celor mici, atunci tabloul este perfect. Pentru că mâncarea aduce oamenii mai aproape!

Timp de trei anotimpuri avem posibilitatea să stăm în aer liber atât în proximitatea casei, cât și în spații special amenajate în parcuri sau grădini publice și mai ales ‚la pădure’ – pentru norocoșii care locuiesc sau au cu ce să ajungă în apropierea lor.

condimente

Și pentru că știm că ți-ai pus întrebarea: „De ce e mai gustoasă mâncarea la picnic?” permite-ne să îți prezentăm și câteva beneficii ale mâncatului în aer liber:

1. Gustul este mai bun şi digestia mai rapidă

Când ești stresat/ă, nu acorzi atenție mâncării și nu te bucuri de pauza de masă, ceea ce duce la probleme de digestie. Să fii prezent/ă mental atunci când mănânci te ajută să observi cât de gustoasă este, de fapt, mâncarea. Iar dacă este preparată cu dragoste și asezonată cu niște condimente pe măsură, atunci starea ta de spirit se va schimba.

2. Puterea de concentrare creşte

Studiile sugerează faptul că statul în aer liber ajută la concentrare. Sfatul nostru: lasă tehnologia la o parte, bucură-te de gustul unui grătar delicios și …numără frunzele copacilor, ascultând trilul păsărilor. Pierde noțiunea timpului și bucură-te de contopirea cu natura iar fruntea ți se va descreți.

3. Aportul de vitamina D

Foarte puține alimente au o cantitate semnificativă de vitamina D, așa că expunerea la soare este excepțională pentru a-ți lua doza necesară. Vitamina D construiește și menține oase puternice, ajutând la prevenirea osteoporozei. Studiile au demonstrat că lumina soarelui te protejează împotriva cancerului, depresiei, atacurilor de cord și accidentului vascular cerebral. Sănătate curată!

Bineînțeles că mai sunt și alte beneficii ale petrecerii timpului în natură, însă o masă copioasă nu face decât să îți bucure și mai mult sufletul și papilele gustative. Iar cum grătarul este un motiv bun de socializare, fiind vedeta sezonului estival, asigură-te că îl mănânci cu poftă, adăugând condimentele potrivite. Noi îți recomandăm Vegeta Grill Condimente pentru Carne la Grătar, un mix care poate fi folosit pentru toate tipurile de carne: pui, porc, vită, tocături sau cârnați.

Mixul de condimente accentuează gustul delicios al cărnii, iar partea și mai bună este că ai toate ingredientele la un loc (usturoi, piper negru, ceapă, morcov, nucșoară, pătrunjel, frunze de dafin, oregano, cardamon). Uită de cumpărături, nu trebuie să umbli cu câteva plicuri sau pungute după tine, ai tot ce-ți trebuie în pliculețul Vegeta de la Podravka România. Pentru un grătar de excepție, nu uita să presari conținutul acestuia peste bucățile de carne și să le lași să se pătrundă timp de cca 30 minute înainte de a le pune pe grătar.

Adaugă apoi pe grătar și legumele favorite, pentru un aport complet de vitamine, și Voila!, ai parte de o masă delicioasă, o porție bună de vitamina D și un tonus pe măsură!

Comentarii

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress