Tartă cu fructe congelate, o bucurie homemade adorată!

Tartă cu fructe congelate, o bucurie homemade delicată
2 votes

 

Weekendul este despre desert. Cel puțin la noi în familie. Făcut în casă, doar suntem gașcă numeroasă și fiecare vrea felia cea mai grasă. Se ocupă tati: rețetă, ingrediente, preparare. Am văzut că-i iese, iar acum nu mai scapă de gurile noastre pofticioase.

 

Punctul de reper: căpșuni și zmeură… congelate. Aveam un sertar plin în frigider, porția noastră din vară, de la bunicii de la țară. Mai foloseam câte unu, două fructe la înghețata homemade din banană și iaurt grecesc, dar… cred că a venit timpul să ”golim” sertarul și să ne răsfățăm pe îndelete.

A ieșit o tartă enervant de gustoasă. Dezavantajul e că trebuie să aștepti să se răcească. Pentru a grăbi procesul, am scos-o pe balcon (geamul închis, să nu pățească ca gogoașa din poveste), iar pentru a face așteptarea mai ușoară, am stat cu ochii pe Rapunzel – un desen animat pe gustul celui mai mare pitic din casă.

Să vă dau rețeta. Poate vă enervați și voi! 🙂

Ingrediente pentru aluat:

  • 300 g făină; 200 g unt; 1ou; 1 plic praf de copt; 100 g zahăr.

Ingrediente pentru umplutură:

  • 400 g smântână; 500g căpșuni și zmeură;  100 g zahăr; 3 ouă; 2 lingurițe amidon.

Mod de preparare:

  • Mai întâi amestecă untul topit cu zahărul. Apoi adaugă făina, praful de copt și iar amestecă. Mai pune și oul bătut și începe frământarea aluatului.  Pont: smântâna cea mai grasă face tarta cea mai delicioasă.
  • Într-un vas separat, amestecă smântâna cu ouăle, zahărul și amidonul.
  • Unge cu unt forma pentru copt. Aluatul se întinde până în partea de sus a tavei. Ca să-ți fie mai ușor, poți rupe bucățele din aluat și, treptat, acoperi toată tava. Umple tava cu căpșuni (dacă sunt prea mari – tai-le în jumătate) și toarnă deasupra compoziția din vas.
  • Tarta se coace în cuptor, la o temperatură de 180 °C, timp de 60 de minute.
  • Lasă tarta să se răcească, după care – se recomandă să o ții în frigider cel puțin o oră. Abia atunci tarta poate fi scoasă ușor din forma de copt. Atenție! Tarta fierbinte va avea un conținut ceva mai lichid. Nu te speria! Când se răcește, va fi numai bună de tăiat felii.

Apropo de gătitul în casă, vine la pachet cu murdăritul de vase! Iar noi… ne ferim (cât ne stă în putiță) nu doar de chimicale din produsele alimentare, dar și de cele din detergenții convenționali. Probabil știi, există pe piață detergenți BIO. Ce bine, nu?! Până ne cresc copiii mari, noi am trecut exclusiv pe detergent de vase pentru copii A-Sens Kids. Ma gândesc că merge și la adulți. Pentru că merităm!

Hai, spor la gătit și multă bucurie în bucătărie!

[Text: Tina Solonaru]

Comentarii

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress