Coca-Cola sărbătorește 30 de ani pe piața din România

Coca-Cola sărbătorește, în 2021, 30 de ani de prezență în România: în noiembrie 1991 se îmbutelia prima sticlă de Coca-Cola într-o fabrică din țară.

Coca-Cola invită românii să celebreze optimismul

De 30 de ani, elementele comunicării brandului Coca-Cola au devenit simboluri ale optimismului, ale bucuriei și emoțiilor.

În 1991, românii au făcut cunoștință cu Coca-Cola și simbolurile inconfundabile ale brandului – sticla contur, logo-ul, culoarea roșie a însemnelor de marcă. Pe parcursul celor 30 de ani, brandul Coca-Cola a rămas consecvent cu mesajul său pozitiv, dezvoltat în numeroase campanii de marketing în România; a susținut evenimente de amploare, care au adus oamenii împreună și au creat momente unice de bucurie – precum concerte, festivaluri de muzică și competiții sportive.

Inovațiile de ambalaj au devenit o semnătură a Coca-Cola pe plan local, oferind experiențe exclusive, precum brățara de festival sau primul album muzical lansat pe doze Coca-Cola.

Mereu în centrul culturii populare, Coca-Cola a devenit parte a fenomenului digital, prin susținerea comunității creatorilor de conținut online și experiențele memorabile dezvoltate cu ajutorul tehnologiei.

Prima Coca-Cola îmbuteliată în România a însemnat, totodată, un angajament pe termen lung al companiei față de piața locală. Deschiderea operațiunilor Sistemului Coca-Cola în România a reprezentat începutul unui parteneriat cu impact pozitiv în comunitate și economie.

Cu trei fabrici în România și investiții susținute de-a lungul anilor, Sistemul Coca-Cola România este lider în industria locală de băuturi și cel mai mare exportator.

Comentarii