Zilele Horticulturii Bucureștene și Hortus FlorShow România

În perioada 13 – 16 mai 2021, vă invităm, ca în fiecare an, să participați la Zilele Horticulturii Bucureștene și Hortus FlorShow România în campusul Agronomie-Herăstrău.

Hortus FlorShow România

Timp de 4 zile, Facultatea de Horticultură din cadrul USAMV București vă conduce într-o călătorie în lumea horticulturii, prin cele 14 ateliere organizate în sistem hibrid și prin târgul Hortus FlorShow România.

Atracția principală este expoziția cu vânzare Hortus FlorShow (zilnic, între orele 10.00-18.00) ce aduce în fața vizitatorilor producători de flori, arbuști, plante ornamentale, semințe, răsaduri de legume și flori, unelte, utilaje, accesorii pentru horticultură și produse agricole tradiționale, în campusul Agronomie-Herăstrău (Bd. Mărăști, Nr.59).

”Sumtem bucuroși că putem duce tradiția mai departe organizând acest eveniment – simbol al comunității noastre, din 2004. Zilele Horticulturii Bucureștene este un proiect de suflet al Facultății de Horticultură și al universității, care reunește studenți, specialiști, fermieri și pasionați de frumos, natură și viață sănătoasă. Suntem deosebit de onorați că și această ediție se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române. Casa Regală are o lungă tradiție în dezvoltarea horticulturii românești, fiind susținătoarea Societății Române a Horticultorilor, încă de la primele expoziții din 1913.” – Prof.dr. Florin Stănică, Prorector, Universitatea de Știinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.

Timp de 4 zile veți putea admira, dar și achiziționa din oferta expusă la fața locului și în deplină siguranță, respectând absolut toate reglementările.

Iar pentru cei care doresc să participe fizic la conferințele și atelierele noastre, sau pur și simplu să devină expozanți, sunt așteptați să se înregistreze la zhb@horticultura-bucuresti.ro.

Prezentări organizate pe teme actuale din horticultură

Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina Zilelor Horticulturii Bucureștene unde vă puteți înscrie la prezentări organizate pe teme actuale din horticultură. Programul cuprinde conferințe, ateliere și demonstrații care se vor desfășura atât fizic, la fața locului, cât și online, pe pagina evenimentului.

Alegeți din program subiectul favorit:

  • Peisagistica europeană și conservarea biodiversității urbane;
  • Crearea unei grădini biointensive eco în campusul universității;
  • Atragerea faunei utile în grădinile și fermele noastre și studierea cuiburilor artificiale;
  • Reciclăm sau aruncăm? Materia organică – o resursă neprețuită. Cum și ce compostăm?
  • Aplicații digitale în sprijinul fermierilor horticultori – TIC;
  • Tehnologii ecologice pre și postrecoltă în sprijinul fermierului;
  • Prezentarea speciilor pomicole noi și demonstrații în livadă privind tehnologiile moderne;
  • Master of Colours – Demonstrație de artă florală cu Maestra Andreea Stor și Asociația Floriștilor Români.

Comentarii